|
| Istoric |
Competenţe |
Organizare |
Ghid orientare |
Prezentare - Competenţe
Competenţa Curţii de Apel Cluj
Prin competenţă se înţelege capacitatea unei instanţe de a soluţiona anumite litigii sau de a rezolva anumite cereri.
Nu toate litigiile sunt de competenţa instanţelor. Există litigii care se soluţionează de către alte autorităţi.
Competenţa este de două feluri: competenţa materială şi competenţa teritorială.
În materie penală curtea de apel:
1. judecă în primă instanţă:
a) infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 155-173 şi infracţiunile privind siguranţa naţională a României prevăzute în legi speciale;
a^1) infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 253^1, art. 273-276 când s-a produs o catastrofă de cale ferată şi art. 356-361;
b) infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii şi tribunale şi de procurorii de la parchetele care funcţionează pe lângă aceste instanţe, precum şi de avocaţi, notari publici, executori judecătoreşti şi de controlorii financiari ai Curţii de Conturi;
c) alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa;
2. ca instanţă de apel, judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunţate în primă instanţă de tribunale;
3. ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de tribunale în apel, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege;
4. soluţionează conflictele de competenţă ivite între tribunale sau între judecătorii şi tribunale din circumscripţia sa ori între judecătorii din circumscripţia unor tribunale diferite aflate în circumscripţia Curţii, precum şi alte cazuri anume prevăzute de lege;
5. soluţionează cererile prin care s-a solicitat extrădarea sau transferul persoanelor condamnate în străinătate.
În materie civilă, comercială, de contencios administrativ şi fiscal curtea de apel judecă:
1. în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale;
2. ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în primă instanţă;
3. ca instanţe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum şi în orice alte cazuri expres prevăzute de lege;
4. în orice alte materii date prin lege în competenţa lor.
Gradele de jurisdicţie:
Căile de atac declarate de către partea interesată împotriva hotărârilor pronunţate în fond sunt judecate de instanţele ierarhic superioare, după schema de mai jos:

|
|
|